Capitalurea tragica comica a Bucurestiului

Am citit din intamplare un articol de l-am descoperit pe Facebook zilele trecute si m-am prapadit de ras cand am citit cat de multa debandada a putut sa fie pe la inceputul secolului, cand din cauza unor evenimente dincolo de puterile oamenilor vremii, Romania si ulterior Bucurestiul au ajuns sa capituleze in fata fortele armate ale Germaniei naziste.

E vorba de intrarea in 1916 in razboi a Romaniei cu niste sperante milenare de unire. Sortii nu sunt de partea Romaniei si ajunge sa fie sub ocupatie nemteasca pentru o perioada de timp.

Dupa retragerea familiei regale in Moldova … incepe povestea noastra tragic-comica.

Fragmentul de mai jos provine dintr-un articol publicat in editia online a revistei Historia ( http://www.historia.ro )

“In fata pericolului iminent de ocupare a capitalei, de catre Maresalul von Mackensen, autoritatile romane, regele, armata si o parte a locuitorilor s-au retras in Moldova. In urma lor au ramas doua treimi din teritoriu in mainile inamicului, nevoite sa suporte un regim de ocupatie militar foarte sever.

Capitularea Bucurestilor, la 23 noiembrie/ 6 decembrie 1916, a fost un moment greu, emotionant, perceput in modul cel mai profund de catre societatea romaneasca.

Capitularea Bucurestilor, … a avut si o nota tragi-comica, in felul haotic in care s-a desfasurat.

In ziua de 22 noiembrie 1916, sosea in Bucuresti un ofiter german cu un drapel si o scrisoare sigilata, de la Maresalul Mackensen, pentru comandantul Garnizoanei Bucuresti.

A fost condus la generalul Anghelescu caruia i-a comunicat verbal ca Maresalul Mackensen  cere ca, in 24 de ore, Garnizoana sa fie predata, in caz contrar … .

Generalul roman a raspuns insa ca in Bucuresti nu mai exista garnizoana si nici comandant, asa ca nu putea primi scrisoarea.

A doua zi, primarul orasului Emil Petrescu si Prefectul Politiei aranjasera ca sa iasa inaintea armatei inamice, la orele 9 dimineata, la bariera Bragadiru, caci pe acolo ajunsese in Bucuresti solul generalului.

Cert este ca au stat la bariera pana la pranz si, vazand ca nu vine nimeni, autoritatile s-au intors in oras.

Multi au plecat acasa, doar primarul, mergand la Ministerul de Interne, afla ca armata lui Mackensen intrase deja in Bucuresti, pe Calea Grivitei.

Vice-primarul Titus Popovici este trimis in zona si, intr-adevar, acesta se intalneste, la Matache Macelaru, cu doua companii de infanterie comandate de un locotenent caruia i se spune ca “orasul se preda liber de trupe”.

Si incepe goana … dupa stampila … si dupa primar

Ofiterul pretinde in schimb o declaratie scrisa, un act cu sigiliul orasului, un document oficial.

Dar acest act ramasese la primar,
care era la Ministerul de Interne.

Astfel, ofiterul german si escorta sa sunt imbarcati in automobilul Primariei, si cu totii, merg la Primar.

Dar aici se constata ca actul cu pricina se afla la Primarie.

Desigur ca neamtul a fost surprins de atata zapaceala in predarea unui oras, ca Bucurestiul.

Dandu-i-se toate asigurarile ca nu exista armata in oras si neavand incotro, el accepta sa mearga la Primarie.

Dar pe drum, surpriza, la bulevardul Acadamiei un grup de 12 infanteristi romani cu munitie de razboi stateau in coltul strazii, gata de tragere.

Escorta germana isi incarca si ea armele.

In fata imensului pericol, vice-primarul, facand uz de functia sa, cere soldatilor romani sa predea armele.

Dar aceasta nu era totul, caci atunci …

cand automobilul ajunge in Calea Victoriei, apare si tramvaiul in statie, plin ochi de soldati romani echipati de razboi. Ofiterul german este aproape sufocat de furie.

Cu rugaciuni si insistente, tramvaiul este golit si soldatii dezarmati si condusi in curtea Prefecturii Politiei.

Si, astfel, s-a facut predarea Capitalei. “

Pare foarte romanesc, nu ?

Eu am ramas surprins cat de multa debandada putea sa exista acum nicio 100 de ani, la nivel foarte inalt, la conducerea Romaniei . La conducerea Armatei. La conducerea orasului.

In stare de razboi. De asediu.

OARE, LUCRURILE OR STA DIFERIT ACUM?